+04 0725 928 653
     

Miklos Szekely, cel mai bun columbofil al categoriei Viteză Crescători din ultimii patru ani

 Columbofilul Miklos Szekely, din Blaj, Alba, este un foarte cunoscut crescător din țara noastră. Bineînțeles, rezultatele sunt cele care i-au adus această notorietate, iar Miklos Szekely a reușit ca și în sezonul 2023 să se mențină la un nivel foarte ridicat.

 Crescătorul pe care vi-l prezentăm azi este un adevărat specialist al concursurilor de viteză. Deși nu locuiește în cea mai bună zonă a țării pentru a concura la această categorie, Miklos Szekely reușește în fiecare an să depășească problemele cauzate de păsările răpitoare și de cele pe care le implică ruta de zbor și să ridice deasupra capului, la fiecare premiere națională, mai multe trofee naționale la categoriile preferate.

Dublu campion național în 2023

 La categoria Viteză, Miklos Szekely a câștigat tot ce se putea câștiga. Este inclusiv olimpic la această categorie, dar putem spune că are un interes aparte pentru categoriile dedicate crescătorilor. De ani buni este mai mereu printre cei trei ocupanți ai podiumului național la Viteză Crescători, performanță pe care a bifat-o și în sezonul 2023. Nu doar că a câștigat un nou trofeu național, ci a reușit să fie chiar dublu campion național, la categoriile Viteză Crescători Palmares 2 ani și Viteză Crescători Palmares 3 ani. Foarte important de scos în evidență este faptul că și în sezonul 2022, columbofilul din Alba a reușit aceeași performanță de a fi campionul național al categoriilor Viteză Crescători Palmares 2 ani și Viteză Palmares 3 ani, dar și vicecampion național la categoria Viteză Crescători. Dacă adăugăm și locul 3 național Viteză Crescători Palmares 2 ani obținut în anul 2021, dar și locul 1 național Viteză Crescători din anul 2020 putem spune, fără să greșim, că Miklos Szekely este crescătorul român cu cele mai bune rezultate la categoria Viteză Crescători din ultimii patru ani competiționali.   

 

Echipa selectată cu foarte mare atenție

 Cum era de așteptat, aceste rezultate foarte bune nu sunt rodul întâmplării. Din cei aproximativ 60 de porumbei pe care îi concurează la văduvie totală, Miklos Szekely selectează cu mare atenție echipa, ghidându-se după câteva criterii foarte bine stabilite. Primul dintre acestea este experiența. Astfel, trei dintre porumbeii care formează echipa vor fi întotdeauna porumbei cu mare experiență la concursuri și, de preferat, porumbei care nu au ratat nicio etapă. Ceilalți doi vor fi porumbei care se prezintă în formă bună la etapa respectivă, aici luându-se în calcul felul în care se antrenează, cât de repede răspund comenzilor de intrare în crescătorie, dar și cât de motivați dovedesc că sunt.

 Având în vedere că cel despre care discutăm este cel mai titrat vitezist al ultimelor sezoane, aceste coordonate după care își selectează Miklos Szekely porumbeii de echipă merită să fie luate în calcul de toți columbofilii care țintesc un trofeu național la „crescători”!

Share

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.