„Team Catrinescu”, tandemul format din columbofilii Gabriel Catrinescu și Ionuț Manu, este un nume de referință pentru județul Vâlcea din punct de vedere columbofil. Atât în privința rezultatelor, cât și a porumbeilor cu care lucrează, Team Catrinescu se remarcă an de an, așa cum s-a întâmplat și în sezonul 2024. Astfel, atât la nivelul etapelor, cât și după centralizări, Team Catrinescu este în sezonul 2024 în majoritatea topurilor la nivel de județ și nu numai, iar în sezonul cu puii, aflat în desfășurare încă, sosirile lor sunt de-a dreptul uluitoare.
La nivel județean, provincial și național, Team Catrinescu deține un palmares impresionant. Concurează la toate categoriile și au reușit să câștige trofee importante pe toate segmentele de distanță. Bineînțeles, toate aceste rezultate se datorează porumbeilor cu care aceștia participă în competiții și care provin din cele mai bune și mai actuale linii din Europa: Batemburg vd. Merwe, Jelle Jellema , Gaby Vandenabeele, Arie Dijkstra, Koopman, Dirck v.d. Bulk, Patrick Boerek, J. Hooymans etc. Dar, în aceeași măsură, vorbim și de crescători foarte pricepuți, care reușesc să pună în valoare genetica foarte bună pe care o dețin.
Sosiri foarte bune la nivel de etape în 2024
Deși sezonul 2024 a fost o provocare, concurând pe o nouă rută, spre Sud (Bulgaria), sosirile porumbeilor în crescătoria Team Catrinescu au fost la fel de bune. Astfel, cei doi au reușit să câștige mai multe etape (locul 1 porumbel sau crescător) sau să se claseze cel puțin pe podium, în sezonul porumbeilor maturi. Spre exemplu, la primul concurs de viteză, Team Catrinescu ocupă primele 11 locuri pe lansare, din 4.975 de porumbei (167 km) și locul 1 la crescători, din 100 de participanți. La al doilea concurs de viteză (221 km), Team Catrinescu ocupă locurile 1, 2, 3, 4, 5 și 6. La al doilea concurs de fond al sezonului, tandemul ocupă locul 3 pe lansare (535 km). La cel de al treilea concurs de fond sosirile sunt și mai bune, cei doi ocupând locurile 1, 6 și 7 pe lansare și locul 2 la crescători (535 km, 2.322 porumbei și 312 crescători; 4 județe participante). Au avut parte de sosiri bune și de la etapele de maraton, așa cum a fost ce de al treilea concurs de Atena (753 km), unde au ocupat locul 2 la crescători, din 170 de participanți, clasând 3 porumbei din tot atâția angajați.
Sezonul cu puii este unul de vis
Din sezonul 2024 cu puii s-au desfășurat cinci concursuri și toate aceste etape au un numitor comun: Team Catrinescu. Fie că vorbim de clasamentul porumbeilor, fie de cel al crescătorilor, Team Catrinescu este pe primul sau pe primele locuri. Astfel, la primul concurs, cei doi ocupă locul 1 la crescători (87 participanți); la al doilea concurs cu puii ocupă primele 29 (!) de locuri pe lansare din 4.761 porumbei și locul 1 la crescători; la concursul nr. 3 ocupă primele 6 locuri pe lansare și locul 1 la crescători; la concursul nr. 4 ocupă primele 4 locuri pe lansare, iar la concursul nr. 5 ocupă locul 2 pe lansare și locul 1 la crescători.
Pe lângă rezultatele la nivel de etape, Team Catrinescu are un sezon foarte bun și după centralizarea normelor. Clasamentele provinciale și cele naționale fiind încă în lucru, iar sezonul cu puii în plină desfășurare, putem aminti măcar câteva dintre trofeele câștigate de Team Catrinescu la nivel de județ: locul 2 Viteză Palmares, locul 1 Viteză Palmares 3 ani, locurile 1 și 3 General Maturi, locul 3 Viteză Crescători, locul 1 Viteză Crescători Palmares, locul 2 Fond Crescători, locul 1 General Crescători.
Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.