+04 0725 928 653
     
Familia Kipp, din Althornbach, Germania, reprezintă un nume extrem de cunoscut la nivel internațional. Deși s-au afirmat în urmă cu 25 de ani, atunci când auzim despre Familia Kipp și porumbeii lor, gândul ne duce către unul dintre „monumentele” columbofiliei, făcându-i astfel comparabili cu fondatorii liniilor celebre din secolul XX. Dar, nu este tocmai așa. Kipp și Fiii sunt columbofili conte
Radu Prigoreanu este din Deleni, județul Iași, și activează ca membru columbofil al Filialei Iași. Este pasionat doar de maraton, în special maraton extrem, și a strâns deja o mulțime de trofee naționale. A reușit să își treacă în palmares mai multe titluri de campion național, vicecampion și top 3 național, iar anul trecut a ocupat locul 1 în campio
La nivel național Liviu Plăvițu este un nume mai mult decât cunoscut. Multiplu campion național și olimpic, columbofilul mehedințean este unul dintre cei mai ambițioși crescători de porumbei din România, dornic mereu de performanță și de a deveni din ce în ce mai bun. În același timp în cei 15 ani de activitate columbofilă, Liviu Plăvițu a d
Alexandru Cazacu este unul dintre columbofilii de la noi din țară care nu are nevoie de prea multe detalii pentru a fi descris. Este foarte cunoscut atât prin prisma rezultatelor sale, deloc puține, dar mai ales pentru faptul că deține unul dintre cele mai puternice și mai complete loturi de reproducători de la noi din țară. Matca sa este formată din porumbei cu cele mai
Chiar și cu mari probleme în privința rutei de zbor, provincia Oltenia a reușit să recupereze destul de repede terenul pierdut și, în anul 2023, columbofilii din această regiune au izbutit din nou să facă mai multe rezultate de top național. Unul dintre acestea și poate cel mai important este cel realizat de Mihai Ispas, din O
Cristinel Chelaru este printre puțini columbofili din România axați doar pe o categorie de zbor. În cazul său vorbim despre Fond, categorie la care Cristinel Chelaru a devenit destul de repede unul dintre cei mai buni columbofili din țară. Astfel, doar în sezonul 2023 palmaresul său s-a îmbogățit cu alte trei cupe naționale. &n
Fără niciun fel de dubiu, mai ales după sezonul 2023, suceveanul Liviu Perijoc și-a câștigat din plin locul printre cei mai buni maratoniști ai României. Doar anul acesta, pe lângă multele rezultate din anii anteriori, el a reușit să devină dublu campion național, olimpic la categoria I, dar și să câștige etapa Birzai Național. &nbs
Viorel Slăniceanu este un foarte tânăr columbofil din județul Arad, dar acest lucru nu l-a împiedicat să aibă deja un palmares bogat. A început să concureze din anul 2007, în ciuda vârstei sale actuale de doar 29 de ani, iar primele rezultate notabile au apărut în anul 2021. Acesta a fost sezonul în care s-a decis să concureze fo
Frații Ionel și Lucian Aparaschivei sunt ceea ce am putea numi un exemplu clasic de crescători de porumbei pasionați doar de maraton, după modelul foarte cunoscuților și vechilor columbofili din Olanda sau Belgia. De când au debutat în acest sport și până în prezent, adică vreme de exact trei decenii, nu au fost interesați de altă categorie, iar porumbeii lor
Mihai Ungureanu este columbofil „cu acte în regulă” de peste 15 ani. Este din localitatea Valea Călugărească, județul Prahova, și de patru sezoane a decis să concureze doar pentru fond și maraton. Schimbarea a fost de bun augur, Mihai Ungureanu atingând destul de repede cele mai înalte culmi ale performanței. &
„Bizu și Bizu jr.” este unul dintre cele mai cunoscute tandem-uri din provincia Moldova. Echipa este formată din Mihai Bizubac și fiul său Ștefan-Mihai, din localitatea Zamostea, județul Suceava. Împreună, cei doi au un palmares consistent, cu peste 300 de trofee județene, provinciale și chiar naționale, câștigate la aproape toate categoriile de zbor.
Fiind o pasiune nobilă, columbofilia este pentru majoritatea covârșitoare a crescătorilor un sport care se adresează, în primul rând, sufletului. Acesta este motivul pentru care columbofilii români au dat dovadă de nenumărate ori că pot trece peste orgolii și ambiții, susținând nenumărate acțiuni caritabile, fie donând porumbei, fie cumpă

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.