+04 0725 928 653
     

Campionii naționali ai categoriei Demifond, sezonul 2024

În ceea ce privește categoria Demifond, sezonul 2024 a fost un bun prilej ca unii columbofili români să urce în premieră pe podiumul național. Pe de altă parte, în aceeași măsură, columbofili cu multă experiență și multe trofee naționale și-au adăugat în palmares încă un trofeu. În continuare, îi vom prezenta pe cei trei campioni ai categoriilor Demifond Maturi, Demifond Tineret și Demifond Crescători.

La categoriia Demifond Tineret, podiumul național este ocupat, în totalitate, de trei columbofili din Filiala Suceava.

Petru Cruț este campionul național la Tineret

Campionul național al categoriei Demifond Tineret este Petru Cruț, care a reușit această performanță cu femela RO-2023-2014487. În cele patru etape de demifond, campioana națională a acumulat un coeficient de 15,33 puncte de penalizare. Una dintre cele mai spectaculoase etape ale sale a fost Jaroslaw 1 (369 km), unde a obținut locul 5 din (atenție) 38.840 porumbei!

 

Podiumul național al categoriei este completat de columbofilii Roșca Artemie Ilie și Leontes Cosmin.

Tot din Suceava este și campionul de la Demifond Maturi

Locul 1 național Demifond Maturi a fost câștigat tot în Suceava, de către tandemul Moroșan Simi și Costică. Campion este un mascul de trei ani, cu seria RO-2021-1095721, care a reușit unul dintre cele mai mici punctaje cu care s-a câștigat această categorie, respectiv 4.07 puncte de penalizare. Dacă la Jaroslaw 1, campioana categoriei Demifond Tineret a ocupat locul 5 pe lansare, așa cum am amintit mai sus, campionul de la Maturi a ocupat, la aceeași etapă, locul 4 pe lansare (38.840 porumbei).

 

George Vochin (Dolj) și Alexandru Valeriu (Prahova) sunt ceilalți doi columbofili care ocupă locurile 2 și 3 național.

Tandemul Fekete+Lucaciu revine în forță

La categoria Demifond Crescători, locul 1 național a fost adjudecat de tandemul Fekete+Lucaciu, din Filiala Sălaj, format din columbofilii Robert Fekete și Florin Lucaciu. Cei doi sunt foarte cunoscuți pentru rezultatele deosebite obținute în decursul timpul, iar această cupă națională nu este altceva decât revenirea tandemului Fekete+Lucaciu la nivelul cu care ne-au obișnuit până acum. Foarte important de menționat este aspectul că cei doi au devenit campioni naționali cu un coeficient de 17,48 puncte de penalizare, obținut prin ocuparea a 4 locuri de 1 pe lansare (372 km). La fel de interesant este și amănuntul că cei doi columbofili concurează doar cu masculi văduvi și țin anual un lot mic de zburători. De exemplu, sezonul 2024 l-au început cu 29 de porumbei.

 

Următoarele două locuri pe lansare sunt ocupate tot de tandemuri: Ioniță Alin & Lorinț Florin (locul 2) și Frații Oprișescu (locul 3), din filialele Prahova și Dolj.

Share

Pentru scopuri precum afișarea de conținut personalizat, folosim module cookie sau tehnologii similare. Apăsând Accept, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Află in sectiunea Politica de Cookies mai multe despre cookie-uri.